Suflet Pierdut

Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibilă, numită corp.

Yes, we can!

Posted by Andra on Nov-13-2008

Acum aproximativ 2 luni şi ceva am deschis un “poll” despre depresii şi revenirea din ele. Şi statisticile arată cam aşa:

5 persoane din 8 au ales “Nu mă înveselesc. Ascult melodii triste şi mă gândesc la acel lucru care mă face să fiu aşa.” lucru care ma cam intristează pentru că ar trebui să încercăm cu toţii să fim mai zâmbăreţi şi să nu lăsăm nimic să ne facă să cădem într-o depresie, sau “pseudo-depresie”.

4 persoane din 8 au ales “Ies în oraş cu prietenii, fac aceleaşi lucruri pe care le făceam înainte. Aşa o să îmi revin.”. Mă aşteptam la un număr ceva mai ridicat, dar e ok şi-aşa! :)) E bine că măcar ăia 4 încearcă să schimbe acea stare! Hai că putem trece mai departe! Ce naiba !?

Şi doar 1 persoană din 8 spune că stă în casă mai toată ziua uitându-se la filme cu happy ending. ASta-i undeva mai la mijloc. Nu-i nici foarte rău, dar nici foarte bine. În plus, numărul e mic.

În concluzie, văd că noi ne cam lăsăm conduşi de gândurile noastre şi nu acţionăm mai deloc pentru a ne reveni dintr-o stare mai urâtă. People, reacţionaţi! Nu trebuie să ne lăsăm doborâţi de nimeni şi de nimic! Trebuie să mergem mai departe, cu fruntea sus şi zâmbetul pe faţă!

Şi ca să parafrazez un bine cunoscut motto: YES, WE CAN!

…şi ca şi off-topic, că tot ziceam mai sus ACEL motto:

Vezi că dânsul vrea şi voturi, aşa că intră aici pentru detalii… detaliate! IES UI CHEN! (i mean, yes we can!)

Add A Comment