Nu pleca. Nu încă. 21.12.
Mai stai. Cum adică nu mai poţi? De ce? Nu. Stai puţin. Mai stai puţin. Mi-e atât de frig. Iarna asta e cumplită şi mi-e frică. O să îngheţ cu totul şi apoi o să mă sparg în mii de cioburi. Mai stai şi ai grijă de mine. Joacă-te din nou în părul meu, înfige-ţi mâna în el şi apoi sărută-mă cu pasiune, aşa cum ştii tu. Afară e frig, înăuntru, dacă nu eşti, e la fel. Stai încă puţin. Surprinde-mă cu o inocentă bătaie cu bulgări, trânteşte-mă în zăpadă şi sărută-mă iar cu căldură. Sunt mizeră. Fără tine sunt ca un cerşetor cu hainele rupte. Şi inima la fel. Aşa că ţine-mă de mână, rămâi cu mine şi hai să încercăm să oprim timpul în loc. Să fim doar noi doi, în camera asta goală. Doamne, mi-era un aşa dor de tine, te rog mai stai ! Nu pleca iarăşi fără să spui nimic, fără măcar să-ţi iei la revedere. Nu! Nu adio ci doar la revedere. Eu n-am de gând să-ţi dau drumul, chiar dacă vei pleca în celălalt capăt al Universului. Indiferent de orice, rămâi al meu. Mai stai ? Te rog.
p.s. Am un nou tic verbal, ghici care!?