Unu, doi, trei, patru, cin… Număr şi număr şi iar număr în speranţa că poate m-oi linişti. Ştii, am zis că vreau să mă apuc de meditaţie, de yoga, poate asta m-ar ajuta… Crina îmi spunea că asta o să mă ajute la fel cum o face laptele. Şi ştii cât de mult urăsc eu laptele. De ce să nu încerc? Aş putea… of, iar începe! Unu, doi, tre… Victor, tu de fapt ce vrei de la mine? Nu-mi zi că nu vrei nimic pentru că n-am să te cred. Victor, tu ţii la mine sau mă ţii doar pentru distracţia, amuzamentul şi plăcerea ta? Ţi-am spălat tricoul ăla negru cu Nirvana. Să vii să-l iei şi să-mi aduci creionul meu de ochi înapoi. Nu mai vreau motive tâmpite să vin înapoi la tine. Vict… Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, no… Să nu-mi mai zici că sunt absurdă, da? Mă cunoşti bine, ştii că mi-am călcat de atâtea ori pe orgoliu şi mi-am aruncat inima în cuşca cu lei pentru tine. Da? Victor, eşti un egoist. Mă ţii în patul ăla nesuferit al tău şi nu vrei să mă laşi să cunosc lumea, mă laşi acolo şi pleci. Rămân acolo şi când vii înapoi, supărat, mi te joci în par până adormi iar eu îţi cânt “epilog” pentru a douăzecişipatra oară, deja. Victor, mi-e dor de… Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece, unşpe, doişpe, treişpe… de tine. Te-am visat azi-noapte. Eram amândoi la bunica în livadă, eram copii dar totuşi oameni mari. Ai luat un măr mare din pom, mi l-ai dat pupându-mă pe frunte şi apoi mi-ai cerut să fiu cuminte şi să am grijă de mine. Şi-ai plecat. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şap… Victor, unde eşti? Urăsc că mi-e atât de dor de tine.

eu, Otilia.

victor, deseară am să mă fac frumoasă pentru tine. mi-e dor! ne vedem la doişpe la locul nostru. te iubesc. O.

am stat lipită de scaun şi mi-am aruncat ochii
pe ceasul din bucătărie care ticăie o dată
la fiecare a treia bătaie de inimă.
ţi s-a răcit de mult cafeaua şi
ţigara
s-a stins
probabil c-aştepţi unul din baloanele mele umflate cu vise şi
nu cu heliu
nu ştiu
dar n-au să apară. număr secundele şi stropii ploii de-afară şi
aşa trec târâindu-se zilele
patru
cred că am să-mi scutur umerii de tristeţe şi
am să iau de pe dulap cutia aia mare şi
prăfuită de m-ai întrebat tu ce-i cu ea
voi scoate un zâmbet de-acolo
cel mai frumos dintre ele şi
îl voi purta mândră
dar să nu te întorci nici măcar să nu te gândeşti la asta
nu pot să las bruma să mi se aşeze din nou
pe piept.
nu vreau.

mai vii sau pot să adun?
mai vii sau pot să mă adun?

Nu ştiu cum e pentru tine dar când mă gândesc la seara aceea obrajii mi se-nroşesc, nod mi se pune-n gât şi un gol în stomac. Mă gândesc la tot ce s-a întamplat, la tot ce nu s-a întâmplat şi la ce putea să se întample. Şi apoi îmi zic că poate n-ar mai trebui să mă mai gândesc atât. Ar trebui să-mi pun mintea pe mute şi să-mi las inima să-şi facă puţin de cap.

Auzi, nu mai bine renunţ la alter-ego, subconştient şi Conştiinţă?

Pierdut suflet. Îl declar nul.