Mamă, te iubesc! Te iubesc pentru că eşti o femeie puternică, o femeie frumoasă. Te iubesc pentru că ştii ce vrei de la viaţă şi lupţi şi nu te dai bătută. Te iubesc pentru că îmi poţi fi şi mamă şi tată şi frate şi prietenă. De-aş rămâne doar cu tine pe lumea asta, greu n-ar fi… Te iubesc, mamă. Te iubesc pentru că eşti mama mea. Te iubesc aşa, fără motiv.
La mulţi ani, mămico!
p.s. Să nu uiţi că te iubesc!
extraterestului acum îi păleşte culoarea
şi încetul cu încetul el se risipeşte în vânt
deşi inima ei se joacă cu el de-a-nchisoarea
şi-o trage-nspre al ei veşnic mormânt.
domniţa suspină şi plânge, căci el o condamnă
la o viaţă deşartă, înconjurată de teamă,
iar pentru el, zmeul, ea nimic nu-nseamnă
şi viaţa-i se duce pe râu, se destramă.
şi iată că el, călare pe cal, dispare în neant.
abandonând, îngropată în lacrimi şi praf,
o mică prinţesă cu un suflet volant
şi speranţe, mai multe, adunate-ntr-un vraf.
şi extraterestrul nici măcar nu banuieşte
că ea încă zbiară şi murmură neîncetat,
după ale lui buze; a lui gură ea cerşeşte
şi viaţă în jurul lui şi-a croşetat.
acum micuţa, când acest drum ea îl sfârşeşte,
rămas bun îşi ia cu chipul zâmbitor,
gândind însă la dragostea ce imediat asfinţeşte
şi la al ei îndepărtat şi rece nemuritor.
o nouă potecă i se arată în cale
şi fata, voioasă păşeşte înainte
cu speranţa-ntr-o viaţă cu-ntâmplări epocale
şi un prinţ, un rege, care s-o alinte.
acum, după atâta timp, prinţesa,
priveşte îngândurată peste timp,
vâzându-şi nemuritoru-adesea,
amintindu-şi însă că trăieşte, totuşi într-un alt anotimp.
