Am revenit. De tot. Moşul mi-a adus blogul înapoi la viaţă! Hurray! Vă mulţumesc vouă, cei care încă sunteţi aici şi… sper să aveţi cel mai frumos Crăciun de până acum! Crăciun Fericit. Multe zâmbete, da?
Cum e atunci când eşti la tine acasă dar… nu simţi că eşti “acasă” ?
p.s. Mi-e dor de tine! …rău!
Eram la mare. Eu şi tu. Şi marea ne şoptea lucruri frumoase. Şi noi, ei. Şi un delfin, a venit. M-ai pupat pe frunte şi-ai plecat cu el. Te-ai rătăcit printre valuri şi… gata.
O să merg la mare, să te caut… şi să te găsesc şi să fim din nou.. NOI.
Eh, întrebarea asta mi-a fost pusă de mult mai multe ori decât de obicei, săptămâna asta, pe mail şi messenger, datorită lipsei de pe blog. Şi vă mulţumesc!
Andra face bine. Supravieţuieşte. E copil silitor şi ia note mari, are un job la radio de care e foarte mândră… A revenit la ceea ce făcea ea acum ceva timp, când era doar un kid mic mic şi prezenta vremea şi făcea alte lucruri pentru oameniii din Sibiu. E mai fericită şi-şi revine. Că doar vine Crăciunul şi e perioada când nu trebuie să fi trist. De Mos Nicolae, a primit o tastatură nouă (pe care i-a stricat-o mama proprie şi personală vărsând Cola pe ea)… că s-a chinuit o zi întreagă cu “on-screen keyboard” şi nişte fructe şi dulciuri, că aşa face Moş Niculai.
Şi-a făcut planuri de Crăciun, de mers la colindat, de primit cadouri, de petrecut de Revelion…
Şi-a făcut şi planuri pentru 2009, vizite prin oraşe şi persoane dragi ei, vizite prin Strainezia (poate în vară la tata, in Saint Tropez) şi Andra îşi doreşte să ajungă acolo sus unde îşi doreşte, ca încă un pas din visul ei să fie făcut. Atât. Zâmbete, linişte şi sănătate. Voi? Ce vă doriţi de la Moş Crăciun; ce vă doriţi pentru 2009?
Astăzi m-am văzut după ceva timp cu Zuza mea, cu Oana. Mi-era taaare dor de ea. Ne-am văzut, ne-am pupat, ne-am făcut un schimb de zâmbete şi complimente gen “ai mai slăbit, tu!!” (Chiar şi ea a slăbit, deşi nu avea nevoie!) am comandat câte o prăjitură cu zmeură, eu un moccacino că îmi era foarte somn şi ea, un suc de portocale roşii. Şi a început pălăvrăgeala… şi râsetele. Şi… nu mai spun nimic, urmăriţi dialogul de mai jos:
Oana: Da mă, şi să vezi. Am fost să cumpărăm spray Oust, de-ăla de cameră, să dăm prin clasă, că aştia au bătut geamurile în cuie şi ne calculam banii să vedem ce ne mai putem lua de ei. Şi vine un “nene”, cu o căciulă roşie în cap, cu barba şi părul alb.. şi ne dă nişte bani şi zice “Cadoul de la mine, spray-ul ăla, şi luaţi aici nişte bani să vă luaţi ceva.” Şi nu i-am luat, că îţi dai seama, om bătrân, mă simţeam nu-ştiu-cum să îi iau lui banii.’
Eu: Păi şi, îl cunoşteai? Cine era?
Oana (destul de serioasă): Mă, să ştii că io cred că era Moş Crăciun.
Eu (cu lacrimi de râs): Ce ai zisss??
Oana: Da mă, că avea şi căciula aia roşie şi barba albă.. şi na!
Deci, oameni buni! Moş Crăciun există, puteţi da de el oriunde pe stradă! Lasă că vedeţi voi!
