Unde eşti tu, copilărie fericită?
Ana, 7 ani, fina a lor mei, mă întreabă: Andra, pot să vin la tine să mă joc cu Barbie? M-am uitat puţin ciudat la ea. Ce, nu poate să stea acasă la ea să se joace cu păpuşile? Ea mi-a zis apoi că ăia de la RDS sunt nişte nemernici că îi taie ‘netul chiar când vrea ea să se joace cu Barbie. Tot nu am înţeles ce legătură au cei de la RDS cu păpuşile ei. Şi o întreb, ca să mă dumiresc. Şi-mi zice: “Jocuri de-alea pe net, tuuuu!! Cu fete, de le îmbraci, le faci unghiile. Ştii tu!?” Acum mi-a picat fisa. Adică vrea să se joace pe net, cu Barbie. Gataaa, am înţeles!
Şi nu-mi convine, sincer. Copiii ăştia mai ştiu cum arată o păpuşă? Îmi amintesc că în copilăria mea (am evitat “pe vremea mea”. Se vede, da? 
) ) ne strângeam fetele, pe unde apucam, cu păpuşile (Barbie sau nu) noastre, cu tot felul de materiale şi ne întindeam pe-o păturică. Şi ne jucam şi le făceam păpuşilor noastre hăinuţe. Ne plăcea să ne împrumutăm hainele între noi, că deh întotdeauna ce-i al altuia e mai frumos. Ţin minte că aveam o prietenă care primea de la tatăl ei, plecat în Germania, tot felul de păpuşi şi accesorii originale. Eu am avut doar una originală, pe care o păstrez şi acum. Cum ne dădeam seama dacă e originală sau nu? Păi i-se îndoiau picioarele şi mâinile şi făcea un mic “poc-poc”. Dacă nu făcea aşa nu era originală. În fine, intorcandu-mă la ce spuneam… Îmi pare rău că majoritatea copiilor din ziua asta nu mai ştiu ce-i aia o păpuşă, o maşinuţă. Ei acum îmbracă păpuşile printr-un simplu “drag & drop” şi se întrec cu maşinile în Multiplayer Mode din NeedForSpeed. 
Evident că sunt şi alţi copii, copii care nu au văzut în viaţa lor un calculator, un televizor, copii care atunci când văd o jucărie au extrem de mare grijă de ea şi se bucură de ea poate mai mult decât un altul când primeşte noul joc NFS.
Mi-e dor să văd în jurul blocului mulţi copii care bat mingea, care sar şotronul (sau “pară” cum îi spuneam noi), elasticul, coarda, care se caţără în copaci, care se joacă “de-a v-aţi ascunselea”. Mi-e dor să aud voci de mămici strigându-şi din casă copiii… Şi ne mai mirăm că ajungem un popor de obezi… Exemple din afară avem destule. Şi că tot vrem să fim ca ei…
Mi-e dor şi de Eugenia, şi de BoniBon, şi de Aluniţa, şi de prăjiturelele alea bune cu nume frumos de fată (jur că nu-mi mai amintesc numele) şi de oul Kinder de pe vremea aia, şi de…
Unde eşti tu, copilărie / Cu pădurea ta cu tot ?
) şi nici nu o să am vreodată. Da, recunosc că am avut, pe la începutul vieţii mele online, ca orice puştan, că deh, efectul de turmă… Mi se pare aiurea să îţi pui nişte poze pe un site, cu nişte descrieri la fel de aiurea, şi pe care apoi să ţi le comenteze unul şi altul: “Vai ce sexy e ursuleţul tău de pluş!” sau “Îmi place că tricoul tău e pe “magenta” şi nu pe “fuchsia!” sau alte linguşeli de genu’. Oh c’moonn!