Şi iar m-a prins 4 dimineaţa.
Trec prin mine zeci de stări. Mă simt singură de-a dreptul. Mă simt singură de ceva timp. Chiar şi atunci când încă mai credeam în el eram mai bine. De când am încetat să-l mai ţin înăuntrul meu mă simt singură. Înainte mă mulţumeam cu faptul că îl aveam în suflet. Acum nu mai e acolo şi poate de acolo pleacă şi singurătatea mea. Din faptul că el nu mai e aici deloc. Nu-mi lipseşte deloc. Mă gândeam aşa, o fi trecut o săptămână de când m-am hotărât complet să îi dau drumul? Dar nu, e o săptămână de când am realizat că nu îl mai vreau în viaţa mea.
Nu ştiu ce am, prin ce trec. Stări multe, greu de explicat… Sunt schimbătoare. Acum îmi vine să plâng, în clipele următoare sunt puternică şi-mi şterg lacrimile de pe faţă, apoi sunt revoltată, apoi aş putea chiar să râd. Câteodată mi-e chiar frică de mine, de lucrurile pe care le gândesc sau le fac. Sunt un adevărat pericol pentru mine.
Ăsta s-ar putea să se transforme într-un adevărat jurnal. Poate că de fapt asta e de ceva timp, dar acum realizez asta. Se pare că-n perioada asta îmi dau seama de multe lucruri, descopăr adevăratele feţe ale… În fine.
Cine mă mai înţelege? Sunt încurcată ca aţele din ghearele unei pisici. Nici eu nu mă înţeleg câteodată. Nu mă înţeleg acum. Şi e al naibii de derutant.
Cineva să mă aducă înapoi, vă rog!
Dacă îţi zic că nu mă mai doare nimic, mă crezi? Dacă îţi zic că nu îmi lipseşte, ai să crezi? Pentru că spun adevărul. De data asta chiar spun adevărul.
În fond şi la urma urmei, a trecut un an…
Gata. M-am hotărât. De azi, așa o dată cu ziua asta de primăvară, renunț la tot. La tot ce ține de tine. Ai spune că mă dau bătută, dar nu-i așa. M-am săturat pur și simplu să mai aștept ștergându-mi din clipă în clipă obrajii. Gata, acum o iau de la capăt. Trebuie!
Eram deja pe jumătate adormită când în ureche mi se şopteşte printre suspine “Iartă-mă!”. Dar mi-era atât de somn că nu mai puteam spune sau face nimic.
Dimineaţa m-am trezit cu el, lângă mine, privindu-mă atent şi lângă, o tavă cu micul dejun.
- Bună dimineaţa, Albă ca Zăpada! Parcă ai ceva mai multă culoare în obraji…
Am surâs şi în loc de-ai ura o dimineaţă perfectă, aşa cum obişnuiam mereu, am pronunţat total alte cuvinte…
- Da, Chris, te iert.
A rămas blocat. N-a mai spus nimic. Probabil că nu înţelegea. Probabil înţelegea prea bine. M-aşteptam să izbucnească în scuze şi iertări, în îmbrăţişări, în sărutări. A zâmbit larg dar chinuit şi mi-a aşezat cu grijă tava în braţe.
- Dacă nu mănânci tot, mă supăr. Serios!
- Chris, ştii ce greu îmi e să golesc farfuria când tu îmi pui în faţă cât pentru 3 persoane, i-am răspuns revoltată, dar în acelaşi timp amuzată.
- Gata, mănâncă acolo!
A urmat o pauză de câteva minute, niciunul nu spunea nimic. Eu înghiţeam încet, bucată cu bucată din ceea ce-mi gătise el, şi el bea agitat dintr-un pahar cu apă, privind în gol, spre fereastră. Până când a tresărit făcându-mă să mă sperii şi să vărs puţin din apă pe mine.
- Am o idee! Sunt genial! A sărit din pat zâmbitor şi m-a tras de mână să mă dau jos din pat. Ai terminat de mâncat nu? Ei, şi dacă nu ai mâncat tot, ce? Ai timp destul pe drum.
L-am oprit:
- Stai, stai, stai. Întâi vii la mine şi mă ameninţi să mănânc tot, cum de altfel faci tot timpul, şi apoi îmi spui că nu e nici o problemă dacă n-am terminat de mâncat… Şi în plus, ce idei ai iarăşi? Cum adică “ai timp pe drum”? Care drum?
- Ooo, dar o să-ţi placă. Mult. Îmbracă-te, mă duc până jos, in 10 minute sunt înapoi. Să fi gata.
Îmi spunea asta în timp ce-şi trăgea tricoul pe el şi se încălţa. N-am apucat să spun nimic, el deja închisese uşa în urma lui. N-aveam de gând să-l bag în seama. Mă gândeam dacă avea rost să mai stau acolo sau ar fi fost mai bine să merg acasă. Îmi treceau prin cap tot felul de idei de-a-l refuza. Dar m-am oprit. Continue reading
Mamă, te iubesc! Te iubesc pentru că eşti o femeie puternică, o femeie frumoasă. Te iubesc pentru că ştii ce vrei de la viaţă şi lupţi şi nu te dai bătută. Te iubesc pentru că îmi poţi fi şi mamă şi tată şi frate şi prietenă. De-aş rămâne doar cu tine pe lumea asta, greu n-ar fi… Te iubesc, mamă. Te iubesc pentru că eşti mama mea. Te iubesc aşa, fără motiv.
