A fost 8, acum vine 9. Nu vreau. M-am blocat. Ca-ntr-un lift. Mă uit în spate… Nu. Înainte? E abis. ABIS. Tu. Tu eşti vinovat. M-ai uitat într-un val uscat, îmbrăcată în costumul meu de prinţesă. Îmi spuneai că prinţesele nu sunt niciodată triste, că prinţesele nu plâng. Ai minţit. Cum ai putut? Spuneai că tu aveai să fi un Făt-Frumos, un prinţ, un Peter Pan ce-avea să salveze lumea, să se lupte cu zmeii, cu piraţii. Nu ai mai terminat povestea. Ai plecat. Încă mai port costumul de prinţesă, încă mă aflu îmbrăţişând valul. Încă sper ca povestea cu prinţul viteaz şi prinţesa care nu e niciodată tristă se fie adevărată. Sper măcar să aud sfârşitul ăla pe care îl ştiam eu. “Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Dar poate că… poate că tu ai abandonat ideea de a mai fi vreodată un prinţ. Poate că nu eşti îndeajuns de curajos încât să te lupţi, încât să salvezi lumea. Aş pleca chiar acum. Speranţa aproape că îmo scapă dintre degete. Aş fugi fără ca măcar un moment să mă gândesc la perechea ce mi-a fost pentru atâta timp. Valul. Aş rupe în momentul acesta masca de prinţesă. Aş putea fi la fel de egoistă şi laşă cum eşti şi tu. Dar nici măcar asta nu pot. Pentru că tu ai promis. Iar valul mă ţine strâns în braţe. mă protejează. Ceea ce tu nu ai făcut-o niciodată. Te rog, nu mă mai chinui. Vino şi dezleagă-mă. Măcar atât. Eu… încă încerc să scap. De val. De tine. De 8. Încerc să îl iau în braţe pe el. Pe mine. Pe 9.
Am revenit. De tot. Moşul mi-a adus blogul înapoi la viaţă! Hurray! Vă mulţumesc vouă, cei care încă sunteţi aici şi… sper să aveţi cel mai frumos Crăciun de până acum! Crăciun Fericit. Multe zâmbete, da?
Cum e atunci când eşti la tine acasă dar… nu simţi că eşti “acasă” ?
p.s. Mi-e dor de tine! …rău!
Eram la mare. Eu şi tu. Şi marea ne şoptea lucruri frumoase. Şi noi, ei. Şi un delfin, a venit. M-ai pupat pe frunte, şi-ai plecat cu el. Te-ai rătăcit printre valuri, şi… gata.
O să merg la mare, să te caut… şi să te găsesc, şi să fim din nou.. NOI.
Eh, întrebarea asta mi-a fost pusă de mult mai multe ori decât de obicei, săptămâna asta, pe mail şi messenger, datorită lipsei de pe blog. Şi vă mulţumesc!
Andra face bine. Supravieţuieşte. E copil silitor şi ia note mari, are un job la radio de care e foarte mândră… A revenit la ceea ce făcea ea acum ceva timp, când era doar un kid mic mic şi prezenta vremea şi făcea alte lucruri pentru oameniii din Sibiu. E mai fericită şi-şi revine. Că doar vine Crăciunul şi e perioada când nu trebuie să fi trist. De Mos Nicolae, a primit o tastatură nouă (pe care i-a stricat-o mama proprie şi personală vărsând Cola pe ea)… că s-a chinuit o zi întreagă cu “on-screen keyboard” şi nişte fructe şi dulciuri, că aşa face Moş Niculai.
Şi-a făcut planuri de Crăciun, de mers la colindat, de primit cadouri, de petrecut de Revelion…
Şi-a făcut şi planuri pentru 2009, vizite prin oraşe şi persoane dragi ei, vizite prin Strainezia (poate în vară la tata, in Saint Tropez) şi Andra îşi doreşte să ajungă acolo sus unde îşi doreşte, ca încă un pas din visul ei să fie făcut. Atât. Zâmbete, linişte şi sănătate. Voi? Ce vă doriţi de la Moş Crăciun; ce vă doriţi pentru 2009?
Astăzi m-am văzut după ceva timp cu Zuza mea, cu Oana. Mi-era taaare dor de ea. Ne-am văzut, ne-am pupat, ne-am făcut un schimb de zâmbete şi complimente gen “ai mai slăbit, tu!!” (Chiar şi ea a slăbit, deşi nu avea nevoie!) am comandat câte o prăjitură cu zmeură, eu un moccacino că îmi era foarte somn şi ea, un suc de portocale roşii. Şi a început pălăvrăgeala… şi râsetele. Şi… nu mai spun nimic, urmăriţi dialogul de mai jos:
Oana: Da mă, şi să vezi. Am fost să cumpărăm spray Oust, de-ăla de cameră, să dăm prin clasă, că aştia au bătut geamurile în cuie şi ne calculam banii să vedem ce ne mai putem lua de ei. Şi vine un “nene”, cu o căciulă roşie în cap, cu barba şi părul alb.. şi ne dă nişte bani şi zice “Cadoul de la mine, spray-ul ăla, şi luaţi aici nişte bani să vă luaţi ceva.” Şi nu i-am luat, că îţi dai seama, om bătrân, mă simţeam nu-ştiu-cum să îi iau lui banii.’
Eu: Păi şi, îl cunoşteai? Cine era?
Oana (destul de serioasă): Mă, să ştii că io cred că era Moş Crăciun.
Eu (cu lacrimi de râs): Ce ai zisss??
Oana: Da mă, că avea şi căciula aia roşie şi barba albă.. şi na!â
Deci, oameni buni! Moş Crăciun există, puteţi da de el oriunde pe stradă! Lasă că vedeţi voi!
E două noaptea. Winampul cântă de aproximativ 15 minute: „Beyonce – Halo”. E întuneric. În toată casa, doar lumina monitorului meu mai bate. Ciudat. Mă uit în gol. Nu mă gândesc la nimic. Mă simt atât de aiurea. Dar, care e motivul? Simt nevoia să fumez o ţigară. Dar eu nu fumez. Hai să scriu pe blog. Ba nu. Iar o să îmi iasă o tâmpenie pe care o las la Drafts şi pe care o şterg peste câteva zile. Sau? Sau nu. Mă ridic. Văd iar umbra aia tâmpită ce mă tot urmăreşte. Hai frate, nu pot fi niciodată singură?! Mă refer, SINGURĂ. E încă acolo. Cum cine? Umbra. Sting monitorul. Nu mai e, a dispărut. Aşa mai merge. Merg pe bâjbâite până în bucătărie. Cola, da! E două noaptea, nu dormi şi tu bei cola! Da. Viciul meu. Ahm. Am realizat că sunt o persoană plină de vicii. De fapt nu, o persoană vicioasă. Nu beau decât cola. Multă. Într-o zi o să ajung la spital şi o să mă plâng tare de durere de stomac şi o să îmi spună că e de la Cola. Oricum sănătoasă nu o să mor. Auzi? Sau nu, lasă. Ahm. Era…un nimic. Hmm. Uite. Ai urmărit vreodată oamenii care circulă zi de zi pe stradă? Bun. Spune-mi şi mie caţi dintre ei zâmbeau. Puţini. Vezi? 2 din 10 probabil. Aşadar, da. Mi-e foame de… Zâmbete. Lumea a uitat să zâmbească. Acum se impun mult prea multe lucruri pentru a determina apariţia unui zâmbet. Oamenii au uitat să se bucure de lucrurile mici din viaţă. Alea o fac cu adevărat frumoasă. Ştii ce? Cumpăr zâmbete. Dacă ştii pe cineva care are de vânzare, să mă anunţi. Te rog. Merci.
Aiurea. Ai râs, nu-i aşa? Sunt mult prea patetică. Da. Şi neinteresantă. Clar! Mai bine nu te mai reţin. Poate ai şi tu treabă. Şi eu. Şi eu te fac să citeşti toate prostiile astea. Ce minte am şi eu! Dar eu te-am avertizat. Ţi-am zis că nu are rost să citeşti asta. Dar nu, tu „Batman! Batman!” Poftim acum regrete. Dar mă fac mai responsabilă de ele. Da. Scuze că te-a făcut să iroseşti 5 minute din viaţă pe citirea postului ăsta de 2 lei. Gata. Te las. Ai şi tu lucruri mai bune de făcut. Bănuiesc. Spor la treabă. Să te mai şi odihneşti. Mulţumesc. Eu mă întorc la cola mea, la Beyonce, şi… la gândurile mele inexistente. Zâmbeşte. Noapte bună. …Şi totuşi, e două noaptea.
——————————————-
Postul a fost scris acum aproximativ o săptămână, o săptămână cu multe nopţi albe. Am mai şters din el, era şi mai aberant. Ăsta e postat pentru mine, pentru că ştiu că pentru tine e total neinteresant! Merci totuşi ca l-ai citit. Şi apropo, n-am rezolvat încă problema aia cu blogul, însă şi-aşa, postez iar pe blog, că mi-era dor!
… pentru lipsa de pe blog. Din păcate, e o problema tehnică, pe care însă sper să o rezolvăm cât mai repede. Am in Word scrise câteva posturi… Degeaba le-aş posta acum, pentru că le-aş pierde… Dar revin în curând. Sorry şi merci, că încă aţi rămas aici. Voi, aştia puţini, dar sunteţi aici!
Dragă Moş Crăciun,
Să ştii că anul ăsta, am fost cel mai cuminte copil. Poţi să îi întrebi pe SPIRI şi pe DUŞ care au fost mereu pe lângă mine să vadă cum mă comport.
În primul rând, vreau să îţi spun că mi-e dor de tine! Ai fost o singură dată la mine, şi mor să te văd din nou, să mă mai iei iar în braţe, să îţi dau un pahar mare cu lapte şi nişte biscuiţi aşa cum mi-a zis Doamna Silvia că se face, şi să îţi spun o poezie. Dar stai liniştit, ştiu că e foarte greu să ajungi la atâţia copii; lumea e mult prea mare ca să ajungi la fiecare, într-o singură noapte! O să mă bucur doar cu faptul că ai ajuns la alţi copii, ceva mai norocoşi decât mine, copii cărora le-ai postat un mare zâmbet pe chip. Să ştii că eu sunt bine, sunt cuminte. Mi-a spus Doamna Silvia că te-a văzut la televizor şi că ai mai îmbătrânit, hehe! Dar şi-aşa, mi-eşti la fel de drag!
Dacă ajungi cumva la mine, să ştii că eu, spre deosebire de ceilalţi copii de aici de la noi, nu îmi doresc ciocolată, portocale sau vreo jucărie. Te rog să-mi aduci un zâmbet şi un vis împlinit. Restul, lasă-le pentru ceilalţi copii. Eu atât îmi doresc, asta mă face pe deplin un copil mulţumit.
Uite… Nu ştiu cum să îţi spun, dar am o rugăminte. Ştiu că tu ai o mare legătură cu îngeraşii de acolo din cer. Vreau să te rog să vorbeşti cu ei, din partea mea, şi să-i rogi să aibă grijă de mami şi de tati care sunt acolo cu ei, să le transmită că îi iubesc mult şi că sunt foarte cuminte şi că… le mulţumesc pentru ceea ce sunt astăzi. Îi rog, pe ei şi pe îngeraşi să se uite de acolo de sus peste toţi copilaşii de aici din căsuţa noastră, pentru că toţi suntem foarte cuminţi, şi vrem doar să fim puţin fericiţi. Dacă reuşeşti să faci acest lucru, o să fiu cel mai fericit OM din Univers. Acesta ar fi… cel mai mare cadou posibil.
Îţi mulţumesc, ai grijă de tine, şi nu uita să le dai de mâncare renilor!
Clara, din aceeaşi căsuţă plină de copii cu speranţe şi vise.
—————————————————————
* Off-topic: Postul ăsta, deşi nu are legătură directă, e… special pentru cineva mai… special. Pentru că am promis… şi nu numai! Multe zâmbete şi… mulţumesc!
